Lecţia III - Viaţa în Epoca de Piatră

Viața în Epoca de Piatră

În a treia parte din Revoluţia cognitivă Dr. Harari detaliază viața de zi cu zi a oamenilor care au trăit în urmă cu 30 mii ani. Pe lângă ce făceau în timpul zilei, vom urmări şi organizarea societăților lor, ce fel de relații și familii au avut, daca au avut religii, revoluții, războaie etc.

Acestea sunt notele de curs pentru lecţiile de istorie ale Dr . Yuval Noe Harari, prelegeri video de pe Coursera. Notele aparţin lui Luise Charente, textul original este Daily life in the Stone Age.

Cine au fost strămoșii noștri?

Studiem viaţa strămoșilor noștri de zeci de mii de ani în urmă și pe lângă cum au trăit încercăm să înțelegem cum vedeau lumea din jurul lor precum şi cum se înţelegeau pe sine. Acest lucru este crucial în a înțelege natura, istoria și psihologia umană chiar din zilele noastre. Dacă dorim cu adevărat să înțelegem cum se comportă sapiens trebuie să putem înţelege procesele interioare ale vânători-culegatorilor din Epoca de Piatră. Specia noastră a fost formată de-a lungul mileniilor, timp în care am trăit ca vânători-culegători, mai degrabă decât țărani, agricultori, muncitori industriali sau lucrători de birou. Aceste noi stiluri de viață au apărut relativ târziu în istoria Homo sapiens, numai în ultimii 10 000 de ani au existat țărani și numai ultimele 200 sau 300 ani au făcut oamenii să trăiască în orașe industriale mari.

Suntem încă Vânători-culegători?

Pentru marea majoritate a existenței noastre, oamenii cu aceleași abilități mentale și cognitive de bază ca şi noi au trăit ca şi vânători-culegători. Modul lor de viață a influenţat într-o mare măsură organismele și mințile pe care le avem astăzi. Multe probleme astăzi sunt rezultatul interacțiunii dintre mințile și trupurile de vânători-culegatori și mediul din marile orase. Subconstient, noi trăim încă în epoca de piatră. Aceasta este premiza, argumentul de bază al domeniului de studiu cunoscut sub numele de psihologie evoluţionistă, care va fi aprofundat în această secțiune a cursului.

Psihologia evoluționistă susţine că nu numai corpul este modelat de presiuni evolutive dar de asemenea şi mintea și psihologia ei. Pentru a înțelege psihologia astăzi, avem nevoie să înțelegem presiunile, condițiile care au modelat-o.

Teoria despre obiceiurile noastre alimentare

Psihologia evoluționistă susține că modul nostru de comportament din zilele noaste este programat în mare măsură de condițiile în care au trăit strămoșii noștri cu zeci de mii de ani în urmă. Spre exemplu, lumea modernă suferă de o epidemie a obezităţii. Acest lucru este un rezultat al condițiilor în care strămoșii noștri au trăit 50 de mii de ani în urmă. 50 000 ani în urmă, dacă o femeie găsea în savană un pom plin de fructe coapte, lucrul cel mai raţional era să mănânce cât mai multe din aceste fructe cât mai repede posibil, pentru două motive. Mai întâi de toate, dulciurile ca sursă de zaharuri esenţiale corpului erau foarte rare, cu excepția fructelor nu existau alte lucruri dulci în savană. În al doilea rând în cazul în care femeia mânca doar unul sau două fructe pe când se întorcea a doua zi ea ar fi descoperit că grupul de babuini locali au terminat deja totul, nu ar mai fi rămas nimic pentru ea de mâncare. Cel mai bine deci, în urmă cu 50 mii ani, era să mănânce cât mai multe fructe cât mai repede posibil. Oamenii care au avut această abordare au avut o șansă mai bună de a supraviețui și a trece genele lor la generația următoare, inclusiv genele pentru a mânca o mulţime de lucruri dulci repede.

În zilele noastre, dacă deschidem ușa frigiderului și vedem un tort de ciocolata, ADN-ul și instinctele primare psihologice nu știu că eu trăiesc într-o societate prosperă, în secolul 21. Ele cred că trăim încă în savană în urmă cu 50 000 ani, iar acest lucru este singurul lucru dulce în jurul nostru. Aceste instincte psihologice ne spun să reacționăm la fel cum stră-stră-stră... bunica noastră de la care am moștenit aceste gene a reacționat în faţa pomul de fructe din Africa în urmă cu 50 mii ani şi a mânca la fel de mult ca şi ea cât mai repede posibil, de teamă că dacă am mâncat numai puţin și închidem ușa, grupul de babuini local va mânca totul și nu va mai rămâne nimic pentru mâine. Reacția la produsele alimentare este conformă cu aceeași logică care a fost crucială în urmă cu 40 sau 50 de mii ani, dar care este incompatibilă cu condițiile de astăzi. Subconștientul nostru profund nu a avut suficient timp pentru a se ajusta la societatea din zilele noastre.

O teorie a relaţiilor umane

Un alt exemplu este într-un domeniu mult mai controversat decât obiceiurile noastre alimentare şi anume relațiile noastre sexuale, romantice și de familie. Ce fel de relații familiale și obiceiuri sexuale au avut strămoșii noștri? Unii cercetători cred că ei nu trăiau în relații monogame şi nuclee familiale, cum se crede. Ei susţin că oamenii trăiau în comun, o femeie ar fi putut avea relații romantice, sexuale cu mai mulți bărbați sau femei. Similar, bărbaţii ar fi putut avea relații cu mai multe femei, precum și cu mai mulți bărbați, un concept de căsătorie pe viață sau de familie nu ar fi existat.

Aceasta nu înseamnă că ei trăiau promiscuu în orgii sexuale. Ei trăiau în comunități mici, intime, în care fiecare se știa bine cu toată lumea. Nu se sărea în patul unui străin în fiecare noapte, ci din patul cuiva cunoscut foarte bine în patul altcuiva cunoscut la fel de bine. Oamenii îi cunoşteau pe ceilalți membri ai tribului lor mult mai bine în unele privințe decât oamenii de astăzi îşi cunosc propriile soţii. Într-un grup de oameni acum 50 000 ani se putea vedea cum reacţionază partenera în condiții extreme care sunt în zilele noastre inaccesibile, cum ar fi o vânătoare de mamuţi, sau urmărit de un leu. Din multe puncte de vedere oameni se știau unul pe altul mult mai profund decât se cunosc cuplurile căsătorite astăzi. Triburile preistorice nu încurajau sexul promiscuu şi alienat ce se propagă în lumea modernă.

Un grup de istorici afirmă deasemenea că oamenii trăiau împreună în triburi iar modelul parental era foarte diferit faţă de rolul părinţilor din zilele noastre în care, după modelul familiei tradiționale, fiecare copil are sau ar trebui să aibă un tată și o mamă care îl cresc cu un efort combinat. Acest grup de cercetători spun că în Epoca de Piatră copiii nu au fost crescuţi de cupluri, ci de întregul trib. Desigur, mama a avut un rol important, i-a alăptat și le-a dat cea mai multă atenţie, dar era ajutată de ceilalţi adulți din grup. Conceptul de paternitate ar fi fost de fapt inexistent în triburile originale, pentru că bărbaţii nu puteau fi siguri dacă un copil este al lor. Acest fapt e departe de a fi o speculație; antropologii au descoperit triburi izolate care cred în aşa numitul tată colectiv. În credința lor un copil ar putea avea mai mult de un tată, atunci când copilul este în formare în pântecele unei femei, acesta este alimentat de sperma bărbaților astfel că poate fi hrănit de sperma mai multor bărbaţi. Până în secolul 19 sau 20, cu medicina , embriologia și genetica modernă, bărbaţii nu au avut o dovadă clară că un copil este conceput dintr-un spermatozoid și un ovul de la un singur bărbat și o femeie. Nu existau dovezi clare că această noțiune de paternitate colectivă era imposibilă. Femeile din aceste societăți credeau în paternitatea colectivă, astfel că o femeie gravidă aveau sex în timpul sarcinii ei cu mulți bărbați, astfel încât copilul să dobândească însuşiri de la toate tipurile de oameni, nu doar de la cel mai bun vânător ci de asemenea de la omul care poate dialoga cu spiritele, de la omul care produce cele mai bune cuțite precum şi de la omul care este cel mai bun amant.

Nu toți oamenii de știință sunt convinşi că aceasta este doar o școală de gândire secundară. Dacă acest lucru este adevărat atunci multe din problemele pe care le experimentăm în viețile noastre romantice, sexuale și familiale sunt rezultatul unei nepotriviri între programarea nostră biologică și condițiile reale din viața noastră de astăzi. Am fost programaţi să trăim în aceste triburi, dar toată lumea se așteaptă ca noi să trăim acum în cupluri de familie. Oamenii de știință susțin că ratele mari de divorț, infidelitatea și tot felul de dificultăți psihologice și traume infantile sunt rezultatul faptului că ne forțăm pe noi înșine să trăim într-un mod care este pur și simplu incompatibil cu programul nostru biologic.

Mulți cercetători resping vehement această întregă idee a vieţii în comun și paternitate colectivă, ei susţin că monogamia şi familia era o parte integrantă a societății sapiens zeci de mii de ani în urmă. Ei susțin că triburile de vânători-culegători au trăit şi în comun, dar au fost compuse din celule de bază familiale compuse din doi parinti pentru creșterea împreună a copiilor lor, poate cu ceva ajutor de la vecini, însă părinții jucau rolurile principale.

Dovada sau lipsa acesteia

Discuţia cu privire la sexualitate, relațiile de familie și sistemul parental este mult mai importantă decât cea cu privire la obiceiurile noastre alimentare. Pentru a rezolva controversa e nevoie de dovezi clare despre viaţa strămoșilor noştri. Din păcate există puține certitudini cu privire la condițiile de viață ale strămoșilor noștri. O mare parte din această dezbatere extrem de interesantă între teoria traiului în comun şi teoria monogamiei veșnice se bazeaza pe dovezi neconcludente. Există doar unele înregistrări arheologice care constau în principal din oase fosilizate și unelte de piatră, din acestea este suficient de greu de reconstituit viața bogată din urmă cu 20 000 la 40 000 de ani. Avem de asemenea la dispoziție studii genetice și putem învăța felurite lucruri despre strămoșii noștri și modul în care au trăit prin examinarea genelor din corpurile noastre astăzi.

Ultima sursă de informații pe care o avem este observarea directă a vânători-culegătorilor care supraviețuiesc în locuri izolat cum ar fi Australia sau deşertul Kalahari. O sursă foarte bogată de informații, pentru că se poate observa direct modul de viaţă, dar de asemenea destul de problematică, deoarece este speculant să presupunem că oamenii care au trait acum 40 000 ani într-o altă parte a lumii trăiau în exact același mod precum vânători-culegatorii de astăzi din deşertul Kalahari.

Diversitatea

Şi mai problematic este faptul că nu a existat o singură lume unificată; una din cele mai vizibile caracteristici pentru viaţa societăților de vânători-culegători este cât de diferite au fost una faţă de alta. Pământul a găzduit o varietate uimitoare de culturi, credințe, valori și norme între diferitele grupuri sociale de vânători-culegători. Înainte de revoluția agricolă, se estimează că toată lumea era populată de circa 5-8 milioane de vânători-culegatori. Ei erau probabil împărțiți în mii de triburi si grupe, fiecare cu modele lingvistice proprii, cultură, religie și comportament separat. Această diferenţiere între grupurile izolate sau chiar apropiate geografic a fost unul dintre principalele moșteniri ale revoluției cognitive. Datorită apariției limbajului fictiv, abilitatea de a crea realitățile imaginare, chiar și oamenii cu același bagaj genetic care au trăit în condiții ecologice similare au fost în măsură să creeze realități imaginate foarte diferite, iar acestea s-au manifestat în diferite norme și valori.

De exemplu, avem toate motivele să credem că un grup de vânători care a trăit în urmă cu 30 mii ani în Clujul de astăzi vorbea o limbă diferită decât o grupă din Turda de astăzi. Un grup a fost probabil foarte agresiv și violent în timp ce celălalt a fost mai liniștit. Poate că grupul de la Turda a trăit într-un trib la comun, în timp ce grupul de la Cluj a fost bazat pe nucleul familial. Un grup a petrecut ore întregi pentru a sculpta statui din lemn pentru spiritele lor păzitoare, celălalt ar fi preferat dansul rituale. Unul credea în reîncarnare și suflete, pentru altul aceste concepte erau un nonsens. În Turda relaţiile sexuale între bărbați şi între femei de același sex au putut fi normale și acceptate, la Cluj ele ar fi fost un subiect tabu. Atâtea diferenţe înseamnă că dezbaterile despre modul natural de viață al Homo sapiens au ratat punctul principal, care este faptul că încă de la revoluția cognitivă nu a existat un singur mod natural de viață ci mai multe opțiuni culturale dintr-un spectru foarte larg de posibilități.

Caracteristici comune

În ciuda tuturor diferențelor, există totuși câteva caracteristici comune ale acestor societățile primitive. Se poate spune că majoritatea oamenilor trăia în grupuri mici, fiecare grup numărând cel mult câteva sute de persoane și că aceste persoane erau toate oameni. Acest fapt poate suna evident, dar după Revoluția Agricolă, majoritatea membrilor societăților umane nu au mai fost oameni ci animalele domestice. Societatea umană tipică are o componenţă umană, dar pe lângă asta multe animale domesticite cum ar fi vite, cai, oi și porci. În zilele noastre spre exemplu, societatea numită Noua Zeelandă este compusă din circa cinci milioane de sapiens și 50 milioane de oi. Dacă nu luăm în considerare oile, nu putem înţelege cu adevarat cum funcţionează societatea Noua Zeelandă.

Câinii

Avem o primă excepție de la această regulă. Câinele a fost primul animal pe care Homo sapiens l-a domesticit. Câinii sunt descendenţi direcţi din lupii sălbatici, iar domesticirea lor a avut loc cu mult înaintea Revoluției agricole. Experții nu sunt de acord cu data exactă, dar toţi par să accepte că acum aproximativ 15 000 de ani câinii domestici erau deja parte din unele societăți umane. Data efectivă a domesticiri lor ar fi putut fi cu multe mii de ani în urmă, dar lipsesc dovezile arheologice.

Aici putem vedea o imagine de pe şantierul arheologic de la Ain Mallaha, cu un mormânt de aproximativ 12 000 de ani care conține scheletul unei femei în vârstă de 50 ani alături de scheletul unui căţel mic, mâna stângă a femeii odihnindu-se pe căţeluş.

Există și alte exemple de câini îngropaţi individual într-un mod similar oamenilor din întreaga lume, dar mai ales în Asia și în Orientul Mijlociu. Se pare că aceştia au fost folosiţi în principal pentru vânătoare, luptă și ca un sistem de alarmă împotriva dușmanilor și a intruşilor, atât umani cât și animali. Pe parcursul nopţii, oamenii se bazau pe câini să îi atenţioneze la pericole. Lupii abia latră pe când câinii latră mult mai mult. Oamenii de știință consideră că selecţia câinilor s-a bazat pe calităţile lor ca păzitori. Astfel dacă un cățeluș lătra mult și creştea într-un câine care alarma oamenii de ori câte ori era nevoie atunci el primea cele mai multe alimente şi îngrijire şi genele sale erau transmise preferenţial la următoarea generație de câini. Lătratul este deci o relicvă a rolului lor vechi, mai puţin util în lumea modernă. De-a lungul generațiilor, sentimente reciproce de înțelegere și afecțiune s-au dezvoltat între câini și oameni, câini și oamenii au co-evoluat pentru a comunica bine și a se înțelege unul pe altul. Câinii care au dezvoltat o înțelegere a dorinţelor şi emoțiilor umane au avut o șansă mărită de a supraviețui și a trece genele lor la generații viitoare. Câinii care au reuşit manipularea oamenilor fiind foarte drăguți și atrăgând atenție și produse alimentare au supraviețuit de asemenea. Acesta este modul în care de aproximativ 15 000 de ani, câinii și oamenii au învățat să comunice unul cu celălalt și cum să se manipuleze unul pe altul. Astăzi, cainele este animalul care are cea mai bună conexiune cu ființe umane, cu cea mai bună înțelegere a comunicării umane, a semnalelor și emoțiilor umane.

Intimitatea

Un alt lucru care a caracterizat triburile umane a fost nivelul ridicat de intimitate; membrii unui grup se cunoşteau foarte bine unul pe altul și au fost înconjurați de-a lungul vieții de prieteni și rude.

Singurătatea, însingurarea vieții private atât de comună în zilele noastre a fost rară în lumea de acum 20 - 50 000 de ani. Relațiile inter-tribale probabil includeau atât contacte ostile cât şi prietenoase. Triburile învecinate puteau concura uneori pentru resurse și chiar lupta dar puteau avea de asemenea contacte amicale. Un membru al unui trib putea trece de un trib la altul, dacă nu-i plăcea sau vroia o schimbare de mediu. Mai multe triburi putea să-şi combine eforturile într-o vânătoare organizată. Se puteau forma alianțe politice împotriva un alt grup sau împotriva neanderthalienilor, se puteau aduna de câteva ori pe an pentru festivaluri religioase comune. O astfel de cooperare în economie, politică, religie a fost unul dintre cele mai importante atribute ale lui homo sapiens, ce a dat sapiens un avantaj decisiv asupra celorlalte specii umane. Chiar dacă aceste contacte nu au fost zilnice, au existat în scopuri religioase, politice sau economice. A fost însă de ajuns pentru a da sapiens un avantaj imens asupra celorlalte specii umane.

Nomazii

Cele mai multe triburi umane au trăit într-o zonă, dar nu într-un singur loc. Erau în căutare constantă de hrană. Mișcările lor au fost influențate de schimbarea anotimpurilor și de migrația anuală a animalelor. Au existat câteva cazuri deosebite, atunci când sursele de alimentare erau abundente într-o anumită zonă. Triburile îşi puteau stabili tabere pe un sezon întreg, chiar pe mai multe sezoane. Având alături mări, oceane, râuri sau lacuri, bogate în peşti şi fructe de mare se puteau crea sate de pescuit permanente. Acestea au fost primele așezări permanente din istorie, mult înaintea Revoluției agricole. Satele de pescuit ar fi putut apărea pe coasta insulelor indoneziene încă de acum 45 000 ani. Acestea au fost probabil baza de la care homo sapiens a lansat primul pas transoceanic, invazia Australiei.

În cele mai multe zone însă, triburile umane erau într-o continuă mişcare pentru a se alimenta dintr-o sursă variată de alimente. Acest fapt este altă caracteristică importantă a aproape tuturor triburilor umane, ei puteau mânca insecte sau fructe de padure, ciuperci, nuci, puteau săpa în pământ pentru a căuta rădăcini. Prindeau iepuri și broaște țestoase sau broaște, vânau căprioare, bizoni și mamuţi. În ceea ce privește resursele alimentare, culegerea fost, probabil mai importantă ca vânătoarea. Suntem obișnuiți să concepem oamenii primitivi ca mari vânători dar de fapt pentru majoritatea timpului culesul era cea mai importantă activitate. Cele mai multe produse alimentare se obțineau din cules, în principal legumele și mai multe materii prime au venit din strângerea pietrelor și bastoanelor mai degrabă decât din oase, fildeș sau piele de animal.

Dexteritatea fizică și psihică

Supraviețuirea în astfel de condiții a depins de superbele competențe fizice și mentale. Cei mai mulţi mai mulţi erau la fel de bine pregătiţi ca nişte alergatori de maraton olimpici moderni. Nevoia constantă de a se urca în copaci, a urmări iepuri şi a scăpa de tigri, a dat părinţilor noştri o dexteritate fizică pe care oamenii de astăzi nu o pot obține chiar și după ani și ani de practică. Pentru a supraviețui ei aveau nevoie nu numai de aceste capacități fizice dar de asemenea de abilități mentale foarte bune și o mulțime de cunoștințe. În primul rând, era nevoie de o hartă mentală detaliată a teritoriului cunoscut, acesta cuprindea sute de kilometri pătrați și trebuiau să-l cunoască foarte bine. Aveau nevoie să cunoască poziţia fiecărui nuc, unde se găsesc pietre bune pentru a face vârfuri de lance ascuțite și cuțite. Trebuiau să înțeleagă animalele pe care le puteau vâna și ce plante se puteau culege. Aveau nevoie de abilități mecanice, cum să facă un cuțit de piatră, cum să repare o cârpă ruptă, cum să pregătească o capcană pentru un iepure sau un mamut, cum să scape de avalanșe, de șerpi, ce să facă dacă întâlneau un leu. Nu existai magazine sau poliție pentru a-i ajuta, stăpânirea acestor aptitudini lua ani de ucenicie și practică. Aceasta înseamnă că, cel mai probabil, aceşti vânători-culegători aveau în medie cunoștințe mai largi, mai profunde și mai variate despre mediul lor înconjurător decât majoritatea oamenilor astăzi.

Supravieţuirea idioţilor

Este unele dovezi că dimensiunea medie a creierului sapiens a fost în scădere treptată după revoluția agricolă, atunci când oamenii au început să trăiască ca țărani și agricultori și mai târziu, în calitate de lucrători și orășeni, dimensiunea creierului uman a început să se micșoreze. Supraviețuirea în epoca de cules şi vânătoare necesita capacități mentale excelente tuturor, fără aceste cunoştinţe supraviețuirea era imposibilă. Odată cu venirea agriculturii și a industriei, oamenii au putut să se bazeze tot mai mult pe abilitățile celorlalţi, ale străinilor, pentru supraviețuirea lor. S-au deschis astfel nișe pentru imbecili, acestea au permis chiar persoanelor cu o capacitate mentală limitată, cu creiere mai mici și mai puține cunoștințe să supraviețuiască într-un oraș mare doar lucrând la o mașină în fabrică. Nu aveau nevoie să știe prea multe pentru a opera o mașină vreme de 12 ore pe zi repetând aceeaşi mișcare. Puteau primi astfel un salariu mic și să supraviețuiască. Într-un sat agricol acesta putea fi idiotul satului care supraviețuiește ducând găleţi de apă de la râu. Genele lor treceau la generațiile următoare, acesta este modul în care de-a lungul secolelor și mileniilor se pare că creierul uman, în ultimii 10 000 de ani, a scăzut în dimensiuni.

O viață mai bună

Pentru culegători-vânători modul de viață varia semnificativ de la o regiune la alta și de la sezon la sezon. Pe ansamblu însă se pare ca se bucurau de un stil de viata mai confortabil decât majoritatea oamenilor care i-au urmat. Nu numai că erau mai abili, aveau cunostinţe vaste și un creier mai mare dar au avut şi o viață mai bună decât țăranii, muncitorii și funcționarii de birou care au venit pe urmele lor. Astăzi oamenii în societățile dezvoltate lucrează în medie 40-45 de ore pe săptămână, cei din majoritatea țărilor în curs de dezvoltare lucrează mult mai mult, până chiar 80 de ore săptămânal. Culegători-Vânătorii par să fi lucrat în medie doar 35-45 ore în fiecare săptămână. Era suficient să se meargă la vânătoare o zi din trei și în rest a aduna nuci și ciuperci trei până la șase ore pe zi, fiind suficient pentru a hrăni întregul trib. Efectiv ei lucrau deci mai puține ore decât majoritatea oamenilor din lumea modernă. Spre deosebire de noi, atunci când veneau acasă ei nu trebuiau să spele vase sau să aspire covoare, sau să schimbe scutece pentru bebeluși. Nu erau facturi de plătit sau alte obligaţii. După o zi de lucru ei aveau un stil de viață mai plăcut decât mulți oameni din ziua de azi.

Modul de petrecere al timpului

Avantajele acelor vremuri erau nu numai că oamenii trebuiau să lucreze mai puțin, dar de asemenea datorită faptului că oamenii aveau munci mai interesante ca vânători decât mai târziu ca țărani sau lucrători în industrie. Să luăm viața de zi cu zi a unei muncitoare la fabrică din China zilelor noastre. Acestă muncitoare model trăiește în Shanghai și pleacă de acasă în jurul orei șapte dimineața pentru a petrece o oră pe drum prin autobuze pe străzi poluate şi autoturisme până când ajunge la locul ei de muncă. Lucrul în sine la fabrică este manual şi repetitiv, dacă ea produce pantofi va opera aceeași mașină în același mod, zi după zi după zi vreme de zece ore. Pentru mulți oameni de astăzi din lumea a treia ziua de lucru este de zece ore. După muncă se întoarce acasă prin tot traficul și poluarea. Ea ajunge acasă la șapte seara, acum ea trebuie să spele vase și rufe și să aibă grijă de copii și multe astfel de lucruri.

Să călătorim acum 30 000 ani în trecut pentru a vedea cum trăia o culegătoare chineză. Se putea trezi în tabără înconjurată de tovarășele ei la ora opt dimineața și putea căuta în pădurile și mlaștinile din apropiere pentru a aduna ciuperci, a săpa rădăcini și a colecta fructe, a prinde broaște și pești, sau a fugi de tigri și șerpi. După-amiaza mai devreme de ora trei sau patru, acest grup de culegători putea reveni la tabără pentru a pregăti și a consuma alimentele pe care le-au adunat. Le-ar mai fi rămas o grămadă de timp după aceea pentru a bârfi și a spune povești, a se juca cu copiii sau doar să stea afară și să nu facă nimic special.

Calitatea vieții

Desigur, nu era un stil de viață ideal. Tigrii sau șerpii atacau uneori, dar cel puțin nu aveau de-a face cu accidentele auto sau cu poluarea industrială omniprezentă cum o fac oamenii din China de azi. Se estimează deasemenea că culegătoarele nu numai că aveau un lucru mai interesant decât în fabrică dar erau hrănite mai bine decât lucrătorii din industrie sau agricultură. Schelete fosilizate studiate de arheologi indică faptul că oamenii vechi erau mai putin susceptibili de a suferi de foame sau malnutriție și au fost, în general, mai înalţi si mai sănătoşi decât țăranii care au venit după ei.

Durata medie a vieții era cu puțin după revoluția agricolă aproximativ 30 - 40 de ani, mai scurtă decât astăzi, dar la fel ca și speranța de viață în urmă cu 200 de ani. Trebuie remarcat faptul că această speranța de viață relativ scurtă s-a datorat în mare măsură incidenței ridicate a mortalității infantile. Când oamenii aud că acum 30 000 ani speranța de viață medie a fost de 35 sau 40 de ani își închipuie poate că la 40 oamenii erau deja foarte bătrâni. Nu e cazul; e doar un artificiu statistic deoarece mortalitatea la copii era foarte ridicată. Sansele de a ajunge la vârsta de 15 sau 20 de ani erau mici. Se estimează că între un sfert şi o treime dintre copii nu au reuşit să ajungă adulţi, dar dacă au ajuns la vârsta de 20, aveau șanse bune de a trăi 60, 70 sau chiar 80 de ani.

Regim alimentar variat

Care a fost exact secretul succesului culegătorilor care i-a protejat de foame și malnutriție, de ce spunem că au avut o dietă mai bună decât țăranii care au venit după ei? În principal ei se bucurau de un regim alimentar foarte variat, în timp ce țăranii, majoritatea oamenilor de după revoluția agricolă, nu au fost regi sau prinți sau preoți. Ei au fost țărani, cea mai mare parte a populației şi au suferit de o dietă foarte dezechilibrată, o nutriție deficitară mai ales în perioada pre-modernă. Cele mai multe din caloriile alimentare pentru țărani veneau de la o singură cultură sau doar două culturi, cum ar fi grâu, cartofi sau orez. În acest caz corpul e în pericol să nu primească toate vitaminele, mineralele și elemente nutritive de care organismul uman are nevoie. În sudul Chinei de mii de ani țăranii mănâncă orez pentru micul dejun, prânz și cină. În acelaşi timp, în Mexic, țăranii mâncau porumb. 70, 80 sau 90% din calorii proveneau din această singură sursă de orez sau de porumb. În schimb, culegătorii vechi mâncau zeci de produse alimentare diferite. Se estimează că un grup tipic de culegători mânca zeci și chiar sute de produse alimentare animale și vegetale diferite; astfel corpul lor primea toate vitaminele, mineralele şi nutrienţii necesari.

Un alt mare avantaj al unei alimentaţii variate a fost în cazul calamităților care loveau o anumită sursă de hrană. În societățile agricole erau dese cazurile de molime, secete sau incendii care distrugeau recolta anuală. O societate bazată pe o singură cultură înfometează pentru că nu mai poate consuma nimic altceva, o societate de culegători este mult mai protejată împotriva dezastrelor naturale. Au suferit şi ei perioade dificile, atunci când nu a fost suficientă hrană, dar de obicei au trecut mai ușor peste astfel de calamități decât țăranii agricultori pentru că puteau culege sau vâna cantități mai mari din alte surse. Ei se puteau muta pur și simplu într-o o zonă mai puțin afectată, prin comparaţie ţăranii trăiau într-un loc foarte mic, un sat de pe lângă un râu. Dacă un râu inundă lanul de orez sau de grâu totul este pierdut, țăranii mureau de foame.

Bolile

Vânători-Culegătorii sufereau de asemenea de mai puține boli infecțioase. Mulți oameni nu știu însă cele mai multe dintre bolile infecțioase care au afectat societățile umane au început cu Revoluția Agricolă, cum ar fi variola, pojar sau tuberculoză şi îşi au originea în animalele domestice cum ar fi vite, cai și porci . Ele au fost transferate la om numai după Revoluția Agricolă. Chiar și astăzi aproape în fiecare an auzim despre boli noi care sunt transferate de la animale domestice la om, cum ar fi gripa aviară, gripa porcină. Aceşti oameni vechi nu au domesticit animale cu excepția câinilor, astfel încât nu au primit nici una dintre aceste boli, au suferit deci mult mai puțin decât urmașii lor, țăranii și muncitorii industriali.

Un alt motiv pentru care au fost mai puţin afectaţi de boli infecțioase este faptul că ei trăiau în comunități mici. Doar mai târziu când oamenii au început să trăiască în orașe permanente de mii de oameni împreună cu deșeurile umane, porci, cai și vite s-au creat focarele ideale pentru boli infecţioase. După revoluția agricolă oamenii au murit în număr mare din aceste cauze. Vânători-Culegătorii trăiau în grupuri mici de 50 până la 100 de persoane şi se deplasau tot timpul, nu rămâneau lângă gunoaiele umane și animale, astfel că era mai puțin probabil să se îmbolnăvească. 
Dieta sănătoasă și variată a acestor oameni vechi, munca relativ scurtă, precum și raritatea bolilor infecțioase au condus mulți experți la a defini aceste societățile forajere pre-agricole, ca societatăţi bogate. Suntem obișnuiți să concepem societățile dezvoltate de astăzi cum ar fi SUA sau Suedia sau Japonia ca societăți bogate. Experții spun însă că societățile bogate originale, care au creat condiții foarte bune de viaţă pentru membrii lor, au existat cu mult înainte de Revoluția Agricolă.

Dezavantaje

Este desigur greșit să idealizăm viața Vânători-Culegătorilor vechi . Deși trăiau o viață mai bună decât majoritatea oamenilor din societățile agricole și industriale, lumea putea fi foarte dură și neiertătoare. Existau perioade grele, mortalitatea infantilă era mult mai mare decât este astăzi. Accidente, cum ar fi o banală căzătură dintr-un copac putea fi egală cu o condamnare la moarte pentru că nu exista nici un fel de îngrijire medicală calificată. Cei mai mulți oameni se bucurau probabil de intimitatea tribului lor, dar în acest grup mic anumite persoane puteau face viața altora un iad. Nu era ca un oraș sau țară mare în care să se poată muta cu ușurință. De asemenea, este posibil ca cel puțin unele triburi să sufere de valuri de violență. La fel însă nu trebuie nici să demonizăm aceste societăţi antice, acestea au fost, la fel ca și societățile noastre, foarte complexe, au avut aspecte bune și aspecte rele.

Dr. Harari s-a axat mai mult pe aspectele pozitive ale vieții vânător-culegătorilor vechi pentru a contracara prejudecata comună astăzi care susţine că istoria este un proces continuu de progres, de îmbunătățire. Oamenii cred că viaţa în epocile anterioare, mai ales înainte de apariția agriculturii, a satelor și a orașelor trebuie să fi fost oribilă, extrem de dură, în sărăcie extremă. Este important de demonstrat că acest lucru nu este adevărat şi că de fapt viața a avut atunci multe aspecte pozitive, că istoria nu merge întotdeauna de la rău la mai bine. Există lucruri bune pe care le-am pierdut pe drum. E dificil să apreciem asta astăzi pentru că noi comparăm cu condițiile noastre, ale cititorilor, mulți dintre cei care au vizionat video-urile sau care citesc acest blog nu vor fi neapărat țărani săraci sau lucrători din industrie ci fac parte din clasa de mijloc sau din straturile mai bogate ale societății. Totuşi noi facem parte dintre cele mai bune clase sociale din societatea de astăzi şi nu suntem un reprezentant tipic. Este greșit să judecăm istoria din perspectiva unei minorități elitiste de oameni din clasa de mijloc sau de sus din lume. Din punctul de vedere al unei persoane medii, ca un țăran sau un muncitor simplu, revoluția agricolă nu a fost deloc ceva minunat. În multe privințe, oameni acum 20 000 - 50 000 ani în urmă au avut o viață mai bună decât oamenii de astăzi.

Viaţa interioară, spirituală

E mult mai greu de ştiut ce credeau oamenii decât ceea ce mâncau fără scrieri sau dovezi. Cei mai mulţi savanți sunt de acord, că animismul era o credință prevalentă, fiind şi baza pentru viitoarele religii și viziuni asupra lumii.

Animismul

Cuvântul animism provine de la cuvântul latin anima, care înseamnă suflet sau spirit. Animism este credința că lumea este animată de ființe cu care se poate comunica direct. Animiștii cred că aproape orice loc, animal, planta sau orice fenomen natural are conștiinţă, o minte, sentimente și emoții. Animiştii cred spre exemplu că o stâncă din vârful dealului are sentimente, dorințe și nevoi. Roca s-ar putea supăra sau bucura și să fie foarte fericită. Roca ar putea cere oamenilor să facă ceva, sau oamenii ar putea veni la ea şi să o roage să facă ceva pentru ei. Oamenii pot şi negocia cu piatra. Animiștii consideră că toate lucrurile sunt ființe animate; copacii, fluturii, toate animalele au emoții și dorințe. În lumea animistă, obiectele vii nu sunt singurele ființe animate, există de asemenea entitati imateriale cum ar fi zâne, demoni și îngeri, care populează lumea. Ei cred că nu există nici o barieră între oameni și alte ființe.

Cei mai mulți dintre noi credem că animalele au emoţii si minte, dar nu putem vorbi cu ele direct. Animiști cred că putem comunica prin dialog, cântec sau ceremonie cu lupii, norii, râurile, rocile precum şi cu orice altceva. Un vânător care merge la vânătoare de cerbi se poate adresa efectiv cerbilor și cere ca unul dintre ei să fie dispus să se sacrifice și să fie vânat. Dacă vânătoarea reușește, vânătorul poate cere iertare animalului mort, astfel încât spiritul să nu fie supărat. Dacă cineva din trib devine bolnav șamanul poate contacta spiritul care a provocat boala și să încerce să îl liniştească sau să îl gonească.

RITUAL animist

Ceea ce diferentiaza animismul de toate religiile viitoare este că entitățile cu care se comunică sunt locale. Acestea sunt un anume copac, sau stâncă, un lup sau un nor. Nu e ca în religiile ulterioare în care există un dumnezeu mare, care este responsabil pentru toţi copacii, pietrele sau lupii. În cazul animismului, comunicarea principală este cu entități speciale din propria vale, nu cu zei mari care trăiesc undeva sus, deasupra norilor. Neexistând nici o barieră între oameni și alte ființe, se poate vorbi direct cu copaci, pietre și elefanți astfel încât nu există nici o ierarhie strictă în lume. Celelalte fiinţe nu există doar pentru a asigura nevoile și dorințele noastre. Oamenii nu sunt mai presus de ele ci într-o poziție similară. Lumea animistă nu gravitează în jurul oamenilor sau a marilor zei, ci în jurul comunicării între o mulțime de entități cu statut similar.

Trebuie subliniat faptul că animismul nu este o religie anume. Este un termen generic sau umbrelă pentru mii de religii, culte și credințe diferite, cu o abordare comună de bază pentru lume și pentru locul omului în ea - ideea că nu există nici o ierarhie și că există o comunicare directă cu toate celelalte entități. S-ar putea să existe diferențe foarte mari între religia unui grup animist și altul

Teiștii

De mii de ani avem grupuri mari de oameni care au împărtășit convingeri comune în zei. Teismul vine de la Theos, care este Dumnezeu, nu în latină ci în greacă. Theos este Dumnezeu în multe religii diferite, spre exemplu creştinismul, hindus, Islamul, iar iudaismul sunt toate religiile teiste. Ele susţin existenţa divinităţilor sau zeităţilor și au la bază o ierarhie, în care divinitatea este în partea de sus, iar oamenii și alte entități sunt supuse lor. Majoritatea religiilor după revoluția agricolă au fost teiste. Acest lucru nu ne spune însă foarte multe despre credinţele și practicile lor zilnice. Sub acest titlu general de a crede în divinităţi putem aduna rabini evrei din secolul al 18-lea în Polonia, protestanți și puritani din secolul al 17-lea, preoți azteci din Mexicul secolulului al 15-lea, mistici musulmani sufiţi din secolul al 12-lea în Iran, războinici vikingi din secolul 10 în Scandinavia, legionari romani, birocrați din China și țărani egipteni. Toţi aceştia credeau în divinităţi, erau toţi teiști, existau însă diferențe uriașe între aceste religii. Diferențele între credințele și practicile diferitelor grupuri animiste au fost probabil la fel de mari ca și diferențele dintre Islam și religia greacă veche. Experiența religioasă a lumii acum zeci de mii de ani a fost foarte diversă, nu numai cu religii diferite, dar de asemenea controverse religioase, mișcări și revoluții.

Dovezile

Nu putem spune nimic specific despre convingerile acelor vremuri. Avem unele dovezi, cum ar fi arta în peşteri, bijuterii, statui. Din păcate însă, în aproape toate cazurile, acestea nu sunt suficiente pentru o reconstrucţie detaliată. Cele mai multe dovezi provin dintr-un număr foarte limitat de statui și picturi. Fără o dovadă scrisă nu putem fi siguri cum să interpretăm aceste statui și aceste picturi rupestre. Există cercetători care studiază în detaliu credinţele primitive dar cele mai multe dintre acestea sunt un rezultat al prejudecăţilor savanților moderni care au impus propriile credinţe peste dovezi.

Să luăm spre exemplu pictura rupestră de pe stânga, găsită în Peștera Lascaux din Franța făcută de oameni care au trăit acum aproximativ 15 - 20 de mii ani. Unii cercetători susțin că ceea ce vedem este un om cu cap de pasăre și un penis in erectie care a fost ucis de un bizon și lângă om vedem o altă pasăre. Ei susțin că pasărea simbolizează sufletul și că oamenii care au pictat acest peșteră artă în urmă cu 20 mii ani au crezut în suflete și au reprezentat sufletul în forma unei păsări. Sufletul eliberat de corp în momentul morții este în curs de extindere şi va fi folosit la următoarea încarnare. Potrivit acestor cercetători, imaginea pe care o vedeți nu descrie un accident de vânătoare prozaic, ci mai degrabă descrie trecerea de la lumea aceasta în lumea următoare, sau de la această viață la viața viitoare. Este o teorie foarte, foarte interesantă dar nu avem absolut nici o cale de a afla dacă oricare dintre aceste speculații sunt adevărate. Nu suntem siguri de ceea ce vedem în imagine, să nu mai vorbim despre semnificațiile ei. Nu există absolut nici o dovadă că ei credeau în ideea că pasărea simbolizează sufletul.

În dreapta este imaginea unei statui celebre numită Venus din Willendorf, găsită în apropierea satului Willendorf în Austria. Acesta a fost făcută de oameni care au trăit în ceea ce este astăzi Austria, aproximativ acum 20 - 25 de mii de ani. Multe statui similare au fost gasite in toata Europa, Rusia, realizate din toate tipurile de materiale, cum ar fi lut, piatră și fildeș. Unii oameni de știință, afirmă că sunt o descriere a unor zeițe-mamă fertile sau o zeiță a pământului și sunt dovada că aceste societăţi vechi credeau în predominanța elementului matern, feminin, că se închinau la feminitatea și femei și au trăit în societăți matriarhale conduse de femei, pentru că nu găsim nici o statuie similară pentru bărbaţi. Există însă alte explicații diametral opuse pentru aceste statui care spun că sunt o dovadă a unei societăți foarte șovine și patriarhale, o relicvă a obsesiei sexului masculin cu corpul feminin și fertilitatea. Ele reprezintă o încercare a bărbaților de a controla sexualitatea feminină într-o societate dominată de bărbați. Alți cercetători susțin că acest statui nu au nimic de-a face cu religia şi sunt pur și simplu pornografie veche. Nu știm cine are dreptate în această dezbatere. Nu avem nici o înregistrare de acum 20 000 ani a celor care au facut aceste statui.

Avem aici un al treilea exemplu cu adevărat uimitor de artă rupestră. Nu e chiar un tablou, mai mult o colecție de amprente de mână pe care vânători-culegătorii care au trăit în urmă cu 9 000 ani în Argentina au făcut-o pe pereții peșterii cunoscută astăzi ca Pestera mâinilor. Pare că aceste palme moarte de milenii se întind spre noi din stâncă. E una dintre relicvele cele mai emoționante ale societăților vechi, ale lumii antice de culegători. Știm că e creată de diferite persoane nu doar un singur artist, pentru că există diferențe și există studii foarte interesante despre componența societăților vechi pe baza acestor printuri de mână. Puteţi vedea dacă amprentele au fost făcute de bărbați sau de femei, bătrâni sau tineri, așa că este o relicvă foarte interesantă. Nu cunoaştem semnificația din spatele ei sau ce fel de convingeri i-au făcut pe oameni să facă acest efort. Există, din nou, tot felul de teorii, dar nici o dovadă concludentă care ne permite să spunem că această teorie este corectă și cealaltă teorie este greșită. Cel mai bun mod de acțiune este pur și simplu să fim sinceri și să admitem că avem doar o noțiune foarte vagă despre religiile antice. Presupunem că au avut religii și credem că cele mai multe dintre ele au fost animiste dar mai mult de atât nu putem fi siguri. Nu știm ce fel de spirite recunoşteau, la cine se închinau.

Politica și structuri sociale

Din nou nu putem afirma prea multe din lipsa dovezilor clare. Oamenii de știință nu pot conveni asupra lucrurilor de bază, cum ar fi dacă oamenii aveau proprietate privată, indiferent dacă aveau nuclee familiale și relații monogame. Din când în când, arheologii găsesc dovezi care pot aduce mai multă lumină asupra vieţii din Epoca de Piatră. Una dintre cele mai remarcabile descoperiri din ultimele decenii a fost făcută la Sungir în Rusia. Arheologii ruși au descoperit un site de înmormântare vechi de 30 000 ani aparţinând unei societăţi de vânători de mamuţi în Arctică. Într-un mormânt ei au descoperit scheletul unui bărbat în vârstă de 50 ani, care a fost acoperit în mormânt cu șiruri de

margele din fildeș de mamut. În total mormântul conținea aproximativ 3 000 de astfel de mărgele de fildeș. Pe capul său era o pălărie decorată cu dinți de vulpe, pe mâinile lui 25 de brățări de fildeș. Alte morminte din acelaşi şantier arheologic conțineau schelete de oameni dar cu mult mai puţine decoraţiuni. Oamenii de știință au dedus că vânătorii de mamuţi din Sungir au trăit probabil într-o societate ierarhică cu un stăpân și că mortul era probabil liderul lor, nu doar al unui trib, dar al mai multora. Este puțin probabil ca doar membrii unui singur trib să fi putut produce atât de multe podoabe singuri.

Arheologii au descoperit mai târziu la Sungir un mormânt şi mai interesant. Acesta conținea două schelete îngropate cap la cap. Un schelet aparţinea unui băiat de aproximativ 12 -13 ani, celălalt unei fete de aproximativ 9 sau 10 ani. Fata aparent suferea de un soi de deformare severă a șoldului și avea dificultăţi de mers pe jos. Băiatul a fost acoperit cu aproximativ 5 000 de margele de fildeș la fel ca și liderul. Purta o pălărie care nu s-a mai găsit dar s-a găsit decoraţiunile pălăriei, din zeci de dinți de vulpi. Băiatul purta, de asemenea, o curea de cu 250 de dinți de vulpe din cel puțin 60 de vulpi. Fata a fost acoperit cu ofrande la fel de uimitoare și bogate. Ea a fost acoperită cu circa 5.250 de mărgele de fildeș și tot felul de alte bijuterii. Ambii copii au fost înconjurați de statui de fildeș și alte obiecte delicate și interesante. Un meșteșugar calificat a avut nevoie de aproximativ 45 de minute pentru a pregăti fiecare dintre miile de mărgele de fildeș care au fost plasate pe cei doi copii. Cele 10 000 de perle de fildeș care acoperă cei doi copii necesită aproximativ 7.500 de ore de muncă delicată din partea unui meșteșugar foarte experimentat, aproximativ trei ani de munca. Este puțin probabil ca la o astfel de vârstă fragedă, copiii de la Sungir să se fi dovedit lideri sau vânători puternici, numai convingerile culturale pot explica de ce au primit o astfel de înmormântare extravagantă.

Una dintre teorii este că copiii datorau rangul părinții lor. Poate că erau copiii liderul într-o cultură care credea în carisma familiei și în reguli stricte de succesiune. Deci chiar dacă copiii nu au realizat nimic deosebit în timpul vieții lor au fost îngropaţi într-un mod magnific, cu investiții uriașe. Conform unei alte teorii copiii au fost identificaţi la naștere ca reîncarnarea unor spirit mort de-demult, iar acest lucru este motivul pentru care au primit atâta respect. O a treia teorie susține că copiii au fost îngropaţi în acest mod nu din cauza modului de viață, ci din cauza modului în care au murit; posibil că aceştia au fost sacrificați ritualic ca parte a riturilor de înmormântare ale liderului și apoi au fost îngropaţi cu toate bijuteriile și toate podoabele. Avem exemple recente de astfel de oameni obișnuiți sacrificaţi în timpul funeraliilor unui șef mare, iar apoi îngropaţi cu măreție. S-ar putea ca acelaşi lucru să se fi întâmplat în urmă cu 30 000 ani. Nu știm care este răspunsul corect, dar oricare ar fi, copiii lui Sungir sunt printre cele mai bune dovezi pe care le avem că acum 30 000 ani Sapiens a putut inventa coduri politice şi sociale care au mers mult dincolo de constrângerile ADN-ului nostru și modelele comportamentale ale altor specii de oameni şi animale. Nu am găsit nimic similar acestor site-uri de înmormântare ale copiilor din Sungir printre neandertalieni, cimpanzei sau elefanți. Înmormântarea de la Sungir este un indiciu foarte clar că cel puțin în unele triburi exista o ierarhie și inegalitate socială deja în urmă cu 30 000 ani.

Războiul

Este instituția veche a războiului între Sapiens un fenomen relativ nou? Luptau triburile de culegători antici, cum erau cei din Sungir contra vecinii lor sau nu? Nimeni nu știe sigur. Există diferite școli de gândire și multe teorii. Unii cercetători imaginează societățile antice un soi de paradis liniștit și susțin că războiul și violența între oameni pe scară largă a început doar cu revoluția agricolă, atunci când oamenii au început să acumuleze proprietate privată și case și terenuri și așa mai departe. Înainte nu era agricultură și nu existau sate și orașe și hambare și efective de animale, nu era nimic pentru a lupta. Nu au existat războaie înaintea agriculturii. Aceasta este o teorie. Alți cercetători susțin că lumea veche a fost de fapt extrem de crudă și violentă, că războiul și violența pe scară largă nu a fost rezultatul agriculturii. Ambele școli de gândire au foarte puține dovezi care să susțină argumentele lor, doar câteva vestigii arheologice neconcludente și observațiile antropologice ale triburilor izolate din prezent. Unii cercetători susțin că violența pe scară largă a început cu mult înainte de revoluția agricolă, că este într-un fel încorporată în genele noastre ca Sapiens și că viețile culegătorilor antici, cum erau cei din Sungir au fost extrem de crude, brutale, violente deja acum 30 000 - 50 000 ani. Dovezile antropologice sunt mult mai bogate decât cele arheologice și sunt foarte intrigante, dar şi foarte problematice. Culegătorii astăzi locuiesc în principal în zone izolate și neprimitoare, cum ar fi Arctica sau deşertul Kalahari, densitatea populației este foarte scăzută și oportunitățile de a găsi alte persoane sunt limitate. Astfel oamenii din desertul Kalahari nu lupta foarte mult între ei, dar acest lucru este poate doar pentru că trăiesc în deșertul Kalahari și întâlnesc cu greu pe altcineva. Aceasta nu înseamnă că oamenii care au trăit, să zicem, în zona fertilă a Gange-lui acum 30 000 ani nu au avut războaie. Triburile moderne chiar și în deșertul Kalahari sunt sub autoritatea statelor moderne, care nu favorizează lupta între ele, astfel încât să împiedice izbucnirea conflictelor pe scară largă. Dacă nu găsim deci o mulțime de conflicte la scară largă între diferitele triburi din Kalahari, poate că acesta este doar un efect al eficienţei ţărilor moderne care le împiedică și nu ne spune multe despre condițiile de înaintea Revoluției Agricole.

Antropologii au avut de fapt doar două scenarii majore pentru a observa o populație mare și relativ densă de vânători-culegători care au trăit independent de controlul statelor moderne. O dată a fost în Nord-vestul Americii, Canada, Alaska în secolul al XIX-lea. A doua oară în Nordul Australiei din timpul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În ambele cazuri, antropologii au descoperit că conflictul armat între diferitele triburi era relativ frecvent. Aceasta susține ideea că războiul a fost cunoscut oamenilor cu mult timp înaintea agriculturii. Cu toate acestea, este o dovadă neconcludentă pentru că nu putem fi siguri că ceea ce au trăit oamenii din Vestul Canadei în secolul al 19-lea a fost identic cu ce s-a întâmplat acum 40 000 ani în Indonezia sau China. Dovezile arheologice sunt deci mult mai importante deoarece ne oferă o imagine a vieţii de atunci nu prin prisma modernă. Din păcate, dovezile arheologice sunt slabe si ambivalente. În primul rând, trebuie subliniat faptul că nu există absolut nici o dovadă clară pentru violență pe scară largă între oameni până acum 20 000 de ani. Pentru perioada poporului Sungir, în urmă cu 30 mii ani, nu există dovezi clare pentru violență la scară largă. Asta nu înseamnă că nu a existat deloc violență pentru că avem dovezi foarte puţine din acea vreme. Din perioada ce a urmat, după 20 000 ani și până la revoluția agricolă, acum aproximativ 10 000 de ani, avem mult mai multe dovezi. Dovezile din această perioadă sunt ambivalente. De exemplu, un studiu celebru a analizat 400 de schelete găsite în Portugalia care au apartinut perioadei imediat înainte de revoluția agricolă. Savanţii au descoperit 400 de schelete diferite din acea perioadă și doar două dintre aceste 400 de schelete prezentau dovezi clare de violență umană ca un vârf de săgeată încorporat într-un os uman, care este o dovadă clară a violenței umane. Un studiu similar de 400 de schelete din perioada imediat înainte de revoluție agricolă în Israel a descoperit doar o singură fisură într-un singur craniu care poate fi atribuită violenței umane. Asta nu înseamnă că alte persoane nu au murit violent, înseamnă pur și simplu că nu s-au găsit dovezi clare. Putem tăia gâtul cuiva și el va muri fără a lăsa urme vizibile pentru viitorii arheologi în structura osoasă. Un al treilea studiu din nou de 400 de schelete de la site-uri pre-agricole făcut în valea Dunării din Europa Centrală a arătat dovezi clare de violență pe 18 schelete din 400 care nu sună neapărat mult, dar este un procent îngrijorător. Dacă toţi aceşti 18 oameni au murit într-adevăr de mâna omului înseamnă că aproximativ 4,5% din moartea în Valea antică a Dunării a fost cauzată de violența umană. Astăzi, media globală este de doar 1,5%. Dacă luăm toate războaiele și toată criminalitatea de astăzi din întreg secolul 21, doar 1,5% din morţi a fost cauzată de acestea. În timpul secolului 20, care a fost mult mai violent, cu tot genocidul și războaiele mondiale avem dovezi pentru doar 5% din morţi ca rezultat al violenței umane. Dacă în vechea Valea Dunării, 4,5% din oameni au murit violent, acest lucru înseamnă că Valea antică a Dunării a fost la fel de violentă ca întreg secolul 20. Constatarile mai degrabă deprimante din valea Dunării sunt susținute de o serie de constatări la fel de deprimante din alte zone. De exemplu, la Jebel Sahaba, un site arheologic din Sudan a fost găsit un cimitir vechi de 12 000 ani, chiar înaintea revoluției agricole, care conține 59 de schelete. În unele dintre aceste schelete au fost găsite săgeți și vârfuri de lance încă încorporate fie în scheletul însuși sau în apropierea acestuia. 24 din aceste 59 de schelete au avut astfel de varfuri de sageti în ele. 40% dintre persoanele care au fost îngropate în acest cimitir au fost probabil uciși violent de alţi Sapiens. Scheletul unei femei găsite în acel cimitir dezvăluie douăsprezece leziuni diferite. În Peștera Offnet în Bavaria, arheologii au descoperit rămășițele a 38 de vânători-culegători, în principal femei și copii, care au fost toate aruncate împreună în două gropi comune de înmormântare. Jumătate din schelete, inclusiv cele ale copiilor și chiar copii, aveau semne clare de arme umane, cum ar fi cuțite și suliţe. Cele câteva schelete care au aparținut bărbaților în vârstă purtau cele mai multe urme de violență. Astfel, după toate probabilitățile, acest loc de înmormântare este locul unde un întreg grup a fost masacrat la un moment dat. Oamenii poate au încercat să se apere dar nu au reușit iar apoi toată lumea a fost masacrată de dușmani și aruncată în aceste gropi comune.

Război şi pace

La fel ca spectrul larg de religii și structuri sociale, probabil societăţile vechi au avut o varietate de rată a violenței. În timp ce unele zone din anumite perioade, cum ar fi Portugalia sau Israel, s-au bucurat probabil de pace și liniște, altele au fost fi măcinate de conflicte feroce ca Bavaria sau Sudan.

Concluzie

Este important să înțelegem că oamenii care au trait acum 20 sau 30 de mii ani au putut avea vieți foarte bogate, la fel de interesante ca oamenii de azi. Lumea a fost la fel de colorată, dramatică, la fel de interesantă cum este astăzi. 

Ei au avut propriile lor revoluții, mișcări religioase, teorii filozofice profunde și capodopere artistice, chiar dacă nu am găsit rămășițele lor. Este important să păstrăm aceste întrebări despre viața și lumea antică, chiar dacă nu avem mai multe răspunsuri și chiar dacă nu vom avea niciodată toate răspunsurile. Este important în primul rând a pune întrebări pentru că punând întrebările corecte ne inspiră pe noi înșine să căutăm dovezi mai atent. Oamenii de știință dezvoltă constant metode noi de cercetare și surse de dovezi noi. De exemplu, în ultimii 10-15 de ani, a avut loc o revoluție în studiul vânători-culegătorilor vechi, cu ajutorul probelor genetice. Acum 30 - 40 de ani această metodă nu era folosită pentru că tehnologia nu era suficient de matură. Dar începem să fim în măsură să extragem ADN-ul din oase fosilizate vechi și astfel să câstigăm perspective noi în lumile antice. Spre exemplu întrebarea dacă trăiau în nuclee familiale sau la comun se credea că nu va putea avea un răspuns. Se pare însă că genetica va putea oferi un răspuns în următorii ani. Putem extrage ADN din oasele oamenilor îngropaţi la Sungir, sau din Jebel Sahaba în Sudan sau în Bavaria, se poate extrage codul genetic al oamenilor şi se poate reconstrui un arbore genealogic.

Un alt motiv pentru a continua să punem întrebări este de a ne reaminti de limitele propriei ignoranţe. Ştiinţa nu se construieşte numai prin cunoaştere ci şi prin greşeli. E important să ne reamintim ce puţin ştim de fapt despre istoria speciei noastre, Homo Sapiens. Istoria s-a derulat în ultimii 70 000 de ani, din care pentru primii 60 000 ştim prea puţine. Aceşti primi ani au fost însă extrem de importanţi pentru că în această perioadă s-a modelat nu numai corpul şi mintea umană, dar s-a început modelarea mediului înconjurător. Există puţine locuri în lume care nu au fost atinse de aceşti vânători-culegători cu mult înaintea revoluţiei agricole. Când vizităm locuri cum ar fi tundra siberiană, deşerturile australiene sau pădurea amazoniană ne imaginăm deseori că intrăm într-o lume virgină, ne-explorată de oameni. Este însă o iluzie, aceşti oameni vechi au fost deja acolo cu mult înaintea noastră şi au operat schimbări majore în ecologia junglei, chiar şi în cel mai îndepărtat şi izolat deşert.

Despre Invazia lui Sapiens în masa continentală în lecţia următoare: Potopul Uman