Tot felul de piramide
Pentru milioane de ani oamenii au trăit în grupuri mici de câţiva zeci de indivizi. Instinctele noastre biologice sunt adaptate la un astfel de mod de viață. Prin urmare oamenii sunt slab pregătiţi pentru a coopera cu un număr mare de străini și cu toate acestea relativ repede după revoluția agricolă oamenii au construit deja orașe, regate și imperii uriașe. În lecţia aceasta Dr. Yuval Noe Harari ne arată cum milioane de străini s-au putut pune de acord asupra unor legi, norme și valori comune.
Acestea sunt notele de curs ale lui Louise Charente după cursul “O scurtă istorie a omenirii” de pe Coursera, textul în original este accesibil aici: Building Pyramids.
Conflicte
Cel mai important efect al Revoluției Agricole a fost apariția societăților umane complexe. Oamenii au început să trăiască în sate și orașe de sute sau chiar mii de oameni. În timp ei au întemeiat orașe, regate și imperii în care milioane de oameni cooperau zilnic pentru obiective comune.
Un motiv a fost faptul că agricultura a produs pentru acelaşi teritoriu o cantitate mult mai mare de alimente decât vânătoarea sau culesul. Aceasta este doar o parte din poveste. Simplul fapt că 10.000 de oameni dintr-un oraș sau un milion de oameni dintr-un imperiu au suficientă hrăna nu garantează faptul că ei vor fi de acord cum să împartă mâncarea, pământurile sau apa, că vor soluţiona conflictele interne sau cum să acționeze în vremuri de criză. Dacă oamenii nu pot ajunge la un acord cu privire la aceste lucruri, atunci conflictul se extinde chiar dacă depozitele și hambare sunt pline de alimente. Nu lipsa mâncării a provocat cele mai multe războaie și revoluții din istorie. Revoluția Franceză, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial sau Războiul Civil din Iugoslavia au început toate din cauza altor neînţelegeri.