...şi au trait fericiţi până la adânci bătrâneţi
Au făcut cei 500 de ani de descoperiri şi revoluții uimitoare pe oameni mai fericiţi? Sunt oamenii zilelor noastre mai fericiți decât în Evul Mediu, sau în Epoca de Piatră? Dacă nu, atunci care este rostul tuturor schimbărilor? Cele mai multe cărți de istorie ignoră astfel de probleme, dar acestea sunt cele mai importante întrebări pe care le putem pune istoriei. Noile studii în biologie, economie, psihologie oferă perspective fascinante în istoria fericirii umane.
În lecţia aceasta, Dr Harari de la Universitatea Ebraică din Ierusalim discută despre fericire și cum se poate măsura fericirea. El va încerca să descopere dacă progresul global ne-a făcut mai fericiţi. Textul conţine notele de curs ale lui Louise Charente după cursul de pe Coursera, textul în original este accesibil aici: And They Lived Happily Ever After.
Ne-a făcut progresul mai fericiţi?
S-a discutat revoluția științifică şi impactul covârşitor pe care l-a avut asupra lumii și omenirii. Ultimii 500 de ani au fost martorii unor schimbări fără precedent. Planeta s-a unit într-o singură sferă economică. Economia a crescut exponential și omenirea se bucură acum de avantaje care erau în trecut de domeniul viselor. Știința și Revoluția Industrială au dat practic omenirii putere şi energie nelimitată. Ordinea socială s-a transformat radical, la fel și politica, viaţa de zi cu zi și psihologia umană. Dar suntem noi mai fericiți? S-au tradus acumulările ultimelor secole în mai multă fericire? A deschis descoperirea resurselor energetice inepuizabile drumul spre resurse nesecate de fericire? Mergând mai înapoi în timp, putem lărgi această întrebare la scara întregii istorii umane, la toţi cei 70.000 ani de istorie. Au adus cei 70,000 ani de revoluții și schimbări o lume mai bună? Suntem oamenii astăzi mai fericiți decât vânători-culegătorii acum zeci de mii de ani în urmă? Dacă nu, ce sens mai au toate transformările?